Maestros del Ritmo 9

http://

Reclame

Salzburg 2014

Au trecut iar vreo 2 luni de la ultima „postare” pe blog. A trecut si concediul de „mare” din Corfu. Si a trecut si concediul de „munte” din Salzburg. Despre primul nu prea e ceva nou de spus: aceeasi locatie, cam aceleasi conditii ca si anul trecut avand ca singure noutati, din pacate nu bune, prezenta intr-un numar mai mare a romanilor din sud.

Despre Salzburg si Austria se pot scrie zeci/sute de tomuri dintr-o carte numita Minunlandia. Cu numele legat atat de frumusetea locurilor, de infrastructura, de conditii de viata cat si de paradoxul unei astfel de lumi asezate, linistite, mirobolant de placute realizata de un popor totusi de ingusti, lipsiti de imaginatie si usor de indoctrinat. Inca o data realismul, precizia, rigurozitatea, ordinea inving si demonstreaza ca un/o popor/populatie/individ isi poate demostra calitatile chiar si incastrat de reguli atat timp cat regulile sunt facute mai ales pentru protectia si dezvoltarea sa si nu a „statului”.

DSC_0112-1 DSC_0128-1 DSC_0143-1 DSC_0177-1

Am revenit asadar, 7 zile in Salzburg, un oras comparabil ca marime cu Aradul, dar comparatiile se opresc aici. Nu are sens sa enumeri diferentele pentru ca ai avea nevoie de zile intregi. Asemanari: sunt orase cu cladiri locuite de oameni ( in sens larg) strabatute de ape. Atat! Oricum e deja un plus fata de alte orase din tara.

7 zile incredibile care au trecut pe nesimtite, petrecute in mare parte pe biciclete pe unde altundeva decat pe reteaua de piste ametitoare si de neinteles chiar si pentru un estic care a circulat destul de mult in vest. Nu am reusit sa ne pierdem in niciun moment nu pentru ca ne-am orienta foarte bine ci pentru ca reteaua biciclistica e facuta in asa fel incat poti reveni la traseul bun de zeci de ori cu ajutorul indicatoarelor, hartilor, indicatiilor sau pur si simplu aleator alegand un traseu sau altul pe principiul hai in stanga ca acolo ar trebui sa mergem 🙂

DSC_0377-1 DSC_0383-1 DSC_0387-1

Sunt convins, mai convins cu fiecare iesire afara, ca noi nu vom realiza niciodata ceea ce au facut ei in aproximativ 20 de ani. Au pornit de la zero si au ajuns sa aiba doar in Salzburg – oras sute de km de piste de bicicleta. In oras! Lasam la o parte circuitele sau rutele care ies din oras spre zecile de obiective turistice in toate directiile cu ajutorul carora poti vizita tot landul asezat in sa fara sa fi deranjat de masini, cretini sau manelisti.

DSC_0560-1 DSC_0582-1 DSC_0640-1 DSC_0647

DSC_0886-1 DSC_0890-1 DSC_0896-1 DSC_0950-1

Agitatia psiho-motorie – o noua caracteristica a populatiei romaniei :)

Mda, nu cred ca totusi ceea ce caracterizeaza populatia romaniei ar fi agitatia psiho-motorie privita in sens restrans medical care e o manifestare a unei afectiuni psihice pentru ca ar fi nevoie de tratament psihiatric pentru 90% din populatia tarii. Oricum insa trebuie analizat comportamentul romanului si din punct de vedere psihiatric pentru ca genetic clar suntem niste agitati nervosi cu gura mare dar cu sula mica.

De unde mi-a venit ideea. Pai simplu, de la comportamentul isteric al unor educatoare/invatatoare fata de niste copii de gradinita/scoala primara care se plimbau zilele trecute pe centrul Aradului intre Teatru si Primarie cu ocazia a nu stiu ce eveniment. Stateam relaxat la o terasa langa Teatru si cat timp pe langa noi s-au perindat grupurile de copii prescolari mi-a crescut brusc tensiunea din cauza vocabularului, frecventei si intensitatii vocilor si  continuei atentionari la care erau supusi bietii copii de catre cele alese sa-i educe.

Non stop, copii erau apostrofati de catre „educatoare”: misca mai repede, misca-ti fundu, hai odata, lasa sireturile si grabeste-te, hai odata, mai repede, repede sa prindem verde, nu mai dormi, bine ca de povestit ai timp dar de miscat nu stii sa te misti, lasa-ti haina pe tine si mergi mai repede, nu va opriti, de ce te opresti, mah, nu va uitati la masini, hai , hai, hai. Si toate astea spuse pe un ton taios, cu o privire severa si neingaduitoare, fara vreun zambet pe buze. Se comportau ca niste tzatze nefutute geloase pe starea de bine a copiilor, pe relaxarea si inocenta lor cand tocmai rolul lor ar fi sa-i invete pe copii sa fie ei insisi, sa se relaxeze si sa se bucure de viata. Ca sa nu ma mai leg si de felul cum erau intzolite parte din ele, cu vesnica bluza de „nylon”. Chiar asa, romanii institutionali parca au alergie la bumbac si prefera-n draci nylonul, daca se poate si sclipitor si de obicei in culori triste si fade sau dimpotriva cu motive florale puternic colorate care ne amintesc de baticele/baticurile ( habar n-am care-i forma de plural) concetatenilor romi.

M-am ingrozit! Stiu cum e treaba cu copii si mai ales cu copii in colectivitate insa comportamentul asta de „paznic”, de „gardian” nu are ce cauta in colectivitatile acestor mini oameni. Asistam parca la o defilare comunista in care toti trebuia sa pasim la fel, sa privim la fel, sa nu ne abatem deloc de la traseu si plan, sa nu ne oprim sa zambim sau sa facem mutre trecatorilor. Iar cei mici, ca niste buretei simpatici, vor acumula si asimila faptul ca in gradinita, scoala, pe strada, in viata trebuie sa se grabeasca, sa nu se opreasca pentru ca asa vor, sa nu zambeasca, sa grabeasca pasul fara sa priveasca in jurul lor.

Ce diferenta enorma intre relaxarea copiilor si a „educatorilor” vazuti in urma cu cateva saptamani, ce diferenta de atitudine dar si de prezenta intre educatorii lor si educatorii nostri. Ce diferenta intre ei si noi!

DSC_4518-1 DSC_4519 DSC_4523-1 DSC_4524 DSC_4609 DSC_4610

Sigur ca exista si exceptii dar , ca de obicei, ele doar intaresc regula.